Librăria Creștin-Ortodoxă LOGOS Arad

Categorii

Indrumar de spovedanie Măriţi imaginea

Indrumar de spovedanie

Nou

6,00 RON

Add to wishlist

Tabel date

Format 13 x 20 cm
Nr. pagini 120

Prezentare

   Părintele Ambrozie Iurasov, cunoscut încă de pe vremea comuniştilor ca un duhovnic cu experiență, a înființat în anii ’90 la Ivanovo, pe lângă Catedrala Intrarea Maicii Domnului în Biserică, o obşte de maici.
   Ca duhovnic, pune un accent deosebit pe spovedanie, pe legătura sinceră şi strânsă cu fiii duhovniceşti, pe îndeplinirea poruncilor evanghelice, neacceptând atitudinea „călduță” față de mântuire a creştinilor de azi.
   Predicator talentat, este invitat în cadrul unor emisiuni creştine radiofonice şi televizate; se remarcă printr-o bogată activitate publicistică pe teme apologetice, catehetice şi omiletice.
   Este binecunoscut în mediul bisericesc rus, putând fi numit un „Părinte Cleopa” al Rusiei de astăzi.
   Prin scrierea de față, părintele Ambrozie pune la dispoziția cititorului îndrumări simple și precise pentru o cât mai deplină vindecare și curățire sufletească prin Sfânta Taină a Spovedaniei: recunoașterea bolilor sufletești ce ne macină, deschiderea față de duhovnic și înfrângerea falsei rușini sunt tratate limpede, practic, pe înțelesul tuturor. O carte de căpătâi despre unul din temeiurile esențiale ale vieții duhovnicești: împăcarea cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor.        

Path: > > Indrumar de spovedanie