Librăria Creștin-Ortodoxă LOGOS Arad

Categorii

SFATURI DUHOVNICESTI - EGUMENITA Măriţi imaginea

Sfaturi duhovnicesti

Nou

6,00 RON

Add to wishlist

Tabel date

Format 13 x 20 cm
Nr. pagini 144

Prezentare

Cât de preţios este timpul vieţii acesteia! Fiecare minut are valoarea lui, pentru că într-un minut putem să ne gândim la atâtea lucruri, fie bune, fie rele! Pentru că un gând după Dumnezeu ne înalţă la ceruri şi un gând diavolesc ne coboară în iad! Aşadar, iată câtă valoare are şi minutul în prezenta viaţă.

Din nefericire însă, noi nu cugetăm la aceasta şi trec orele, zilele şi anii fără câştig! Însă doar fără câştig? Câtă pagubă avem de suferit şi nu înţelegem, eu cel dintâi. Dar odată, când sufletul nostru urmează să iasă din trup, vom înţelege, dar vai, prea târziu!

Atunci nu mai încape îndreptare. Acum trebuie să conştientizăm înlăuntrul nostru, să înţelegem că putem să punem început! Să exploatăm vremea preţioasă a vieţii! Şi fericit lucru cel care se sileşte şi pune început, pentru că într-o zi va deveni bogat sufleteşte. Niciodată nu este târziu, pentru că Domnul ne aşteaptă pe fiecare, când ne vom trezi, ca să ne dăruiască lucrarea. Se străduieşte cu orice mijloc ca să ne trezească. 

Path: > > Sfaturi duhovnicesti