Librăria Creștin-Ortodoxă LOGOS Arad

Categorii

Cum ne mântuieşte Dumnezeu. Sfaturi de urmat pentru toată vremea

Nou

15,00 RON

Add to wishlist

Tabel date

Format 13 x 20 cm
Nr. pagini 240

Prezentare

   Izvorul înţelepciunii cuprinse în această carte este Sfântul Ioan, făcătorul de minuni din Kronstadt, cunoscut întregii lumi ortodoxe ca unul dintre uriaşii Bisericii vremurilor moderne. Numeroasele lui cărţi de învăţătură, scrise cu căldură, profunzime şi simplitate, sunt una dintre comorile cele mai de preţ ale literaturii duhovniceşti ruse. 
Mitropolitul Veniamin Fedcenkov, care a fost apropiat al multor drepţi şi cuvioşi ai Rusiei de dinaintea revoluţiei bolşevice și de după aceasta, cunoscându-l personal pe Sfântul Ioan şi slujind împreună cu el, a ales din învăţăturile lui răspunsuri la numeroase întrebări care îi frământă de obicei pe creştini. Concise şi pline de limpezime, ele oferă fiecăruia nu numai cunoştinţele necesare spre mântuire, ci şi însufleţirea harică ce dă putere spre aplicarea lor în viaţa de zi cu zi. 

Path: > Cum ne mântuieşte Dumnezeu. Sfaturi de urmat pentru toată vremea