Librăria Creștin-Ortodoxă LOGOS Arad

Categorii

Sfântul Petru Damaschinul - monah bizantin și teolog duhovnicesc Măriţi imaginea

Sfântul Petru Damaschinul - monah bizantin și teolog duhovnicesc

Nou

34,00 RON

Add to wishlist

Tabel date

Format 15 x 24 cm
Nr. pagini 288
Anul aparitiei 2014

Prezentare

În introducerea sa la tratatul Sfântului Petru Damaschinul Spre aducere aminte către propriul suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul îl numeşte pe Petru „o comoară de înţelepciune şi cunoştinţă dumnezeiască”. Am încercat să demonstrez în această carte că afirmaţia lui Nicodim este adevărată. Programul duhovnicesc al lui Petru Damaschinul era în mod limpede adresat tuturor oamenilor – atât monahi, cât şi nemonahi. Petru afirmă că teologia sa duhovnicească nu este o carte „cum să…” despre nevoinţele vieţii duhovniceşti. Învăţătura sa are în vedere mântuirea întregii omeniri. 

Spre deosebire de mare parte din literatura monahală bizantină dintre secolele XII şi XIV, contribuţia lui Petru la monahismul bizantin nu este instituţională sau legislativă. Mai degrabă, duhovnicească. Iar viaţa duhovnicească nu reprezintă doar modul în care omul trăieşte, monah sau nemonah. În opinia Sfântului Petru Damaschinul, viaţa duhovnicească nu are decât un singur scop, unirea cu Dumnezeu. 

Path: > > Sfântul Petru Damaschinul - monah bizantin și teolog duhovnicesc