Librăria Creștin-Ortodoxă LOGOS Arad

Categorii

Măriţi imaginea

Pacatele parintilor si bolile copiilor

Nou

10,00 RON

Add to wishlist

Tabel date

Format 13 x 20 cm
Nr. pagini 184

Prezentare

   Lucrarea de faţă este orientată în primul rând către cititorii care vin la Dumnezeu nu cu inima, ci cu raţiunea. Aceştia se străduie să analizeze în mod critic propria persoană şi viaţa pe care au dus-o, să înţeleagă sursele duhovniceşti ale propriilor maladii şi ale bolilor celor care le sunt apropiaţi. Foarte mulţi dintre noi se întorc pentru prima dată spre Dumnezeu atunci când li se agravează starea de sănătate sau sănătatea rudelor. Boala îl împinge pe om să îşi revizuiască sistemul de valori şi cunoştinţele despre sine. Această afirmaţie este valabilă mai ales în privinţa bolii şi a morţii unui copil. 
   K.V. Zorin scrie despre legătura dintre comportamentul părinţilor şi starea sănătăţii copiilor, despre suferinţele lor care urmează păcatelor părinteşti, analizează în lumina credinţei ortodoxe diferite situaţii de viaţă, se străduie să prevină asupra greşelilor care pot surveni în practică. Astfel cititorul va afla un bun prilej de meditaţii cu privire la multe dintre problemele sale. 

Cuprins:

Înainte‑cuvântare
Capitolul 1: „Păcatele părinţilor noştri nu le pomeni…”
1. Faptele părinţilor şi sănătatea copiilor
2. Legea eredităţii duhovniceşti
3. „Golgota intrauterină”
Capitolul II: Calea de la păcat la boală
1. Stresurile
2. Conflictele intrapersonale
3. Particularităţile personalităţii
4. Traumele psihice
5. Obiceiurile dăunătoare
ANEXE:
Despre relaţiile intime ale soţilor
1. Scrisoarea Părintelui Paisie Aghioritul
2. Scrisoare către un frate căsătorit
Viaţa pe scurt a Fericitei Matrona din Anemniasevo
Istorisiri despre vindecări făcute prin rugăciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo
Acatistul Fericitei Matrona din Anemniasevo



S‑a întâmplat în cele mai întunecate vremuri ale iobăgiei. Era pe atunci, la începutul veacului, un general – general cu relaţii mari, moşier putred de bogat, dar dintre cei (e adevărat, foarte puţini încă de pe atunci) care erau aproape convinşi că ieşind la pensie şi‑au câştigat dreptul asupra vieţii şi a morţii supuşilor. Erau pe atunci oameni din aceştia. Ei bine, îşi ducea generalul traiul pe moşia sa de două mii de suflete, se ţinea cu nasul pe sus, îşi trata vecinii mărunţi ca pe nişte milogi şi bufoni ai săi. Avea sute de câini şi aproape o sută de îngrijitori ai acestora, toţi în livrea şi toţi călare. Şi iată că un băiat de la curte – un băieţel, de numai opt ani – a aruncat cu o piatră în joacă şi l‑a lovit la picior pe câinele favorit al generalului. «De ce şchioapătă câinele meu favorit?» I se raportează că iată, băiatul cutare a dat în el cu o piatră şi l‑a lovit la picior. «A, tu eşti», s‑a uitat la el generalul. «Luaţi‑l!» L‑au luat – l‑au luat de la mama lui; toată noaptea a stat în temniţa boierească; dimineaţa iese generalul cu tot alaiul la vânătoare, se aşază pe cal. În jurul lui ‑ întreţinuţii, câinii, îngrijitorii câinilor, hăitaşii – toţi călare. În jur au fost adunate slugile de curte spre învăţătură de minte – în faţa tuturor, mama băiatului vinovat. Îl scot pe băiat din temniţă. Era o zi de toamnă posomorâtă, rece, ceţoasă, numai bună de vânătoare. Generalul porunceşte să fie dezbrăcat copilul: copilul e lăsat în pielea goală. Tremură, e nebun de frică, nu îndrăzneşte să zică nici pâs… „Şo!” – comandă generalul. „Fugi, fugi!” – îi strigă îngrijitorii câinilor; băiatul fuge... „Pe el!” – răcneşte generalul şi asmute asupra lui întreaga haită de ogari. L‑a vânat pe copil ca pe o fiară, sub privirile mamei lui, şi câinii l‑au sfâşiat în bucăţi!.. După cât se pare, generalul a fost pus sub tutelă. Dar... ce să‑i fi făcut? Să‑l fi împuşcat? Pentru satisfacerea simţului moral, să‑l fi împuşcat? Spune, Alioşka!” – îl descusu cu stăruinţă Ivan Karamazov pe fratele său mai tânăr, ucenicul stareţului Zosima.

– Să‑l fi împuşcat! – rosti Alioşa încetişor, ridicându‑şi ochii către fratele său cu o umbră de zâmbet palid şi strâmb.

– Bravo! – strigă Ivan cuprins de un anume entuziasm. De vreme ce ai zis asta, înseamnă că... Halal schimnic! Aşadar, iată ce drăcuşor şade la tine în inimioară, Alioşa Karamazov!

– Am zis o aberaţie, dar...

– Tocmai asta este, că „dar”... – strigă Ivan. – Să ştii, călugăraşule, că aberaţiile sunt cum nu se poate mai trebuincioase pe acest pământ. Pe aberaţii se întemeiază lumea, şi fără el poate că nu s‑ar petrece nimic în ea. Ştim noi ce ştim!”

Astăzi, Dostoievski este citit de parcă ar fi contemporan cu noi şi ar scrie despre vremurile de astăzi. Minunatul artist al cuvântului rusesc pune o problemă foarte acută. Şi în zilele noastre nebunia, setea de agoniseală şi calculul hrăpăreţ al puternicilor acestei lumi îi osândesc pe oameni la suferinţe şi neputinţă. Generalul lipsit de inimă întruchipează o patimă foarte răspândită la adulţi: egoismul împins la limită, opus cu desăvârşire iubirii jertfelnice. În ultimă instanţă, tocmai iubirea de sine constituie una dintre principalele cauze duhovniceşti ale suferinţelor copiilor.

Este o problemă extrem de dureroasă. Cu greu este de găsit o familie pe care ea să n‑o privească direct sau indirect. Ea atinge coardele cele mai sensibile ale sufletului. Ca atare, în cugetările pe această temă este nevoie de tact, de delicateţe şi de o cât mai mare prudenţă. Părinţii iubitori receptează suferinţele copilului mult mai acut decât propria durere. Ei doresc să înlăture prin orice mijloace atât simptomele, cât şi rădăcinile bolii. Medicii reuşesc în a indica factorii genetici, psihologici, sociali şi de altă natură ai apariţiei şi dezvoltării ei. Cauzele duhovniceşti rămân însă, de obicei, în umbră. Iar ele se ascund adeseori chiar în noi înşine, fiindcă noi înşine le creem copiilor noştri terenul pentru suferinţe. Nu este uşor să recunoaştem lucrul acesta. Totuşi, să fim cinstiţi şi să nu ne ascundem după deget.

Cunoaşterea felului în care păcatul adulţilor provoacă boala copilului este folositoare nu numai pentru medici, pedagogi, psihologi şi alţi specialişti care lucrează cu copiii. În primul rând ea aduce folos părinţilor şi celor ce au copii în grijă ori se pregătesc să aducă pe lume unul. Poate că exemplele şi afirmaţiile ce urmează vor dezlega anumite îndoieli şi nedumeriri ale oamenilor pe care îi chinuie întrebările: „De ce Dumnezeu mi‑a trimis crucea de a educa un copil invalid?”; „De ce micuţul meu a murit, iar alţi copii sunt vii şi sănătoşi?”; „Cu ce sunt eu vinovat că odraslele mele se îmbolnăvesc des?”. Aş vrea să le dau adulţilor imboldul de a se gândi cu mai multă seriozitate la răspunderea pe care o au pentru naşterea şi educarea copilului, să îi feresc de greşeli fatale, pentru care copilul va plăti cu sănătatea sa.

Path: > > Pacatele parintilor si bolile copiilor