Librăria Creștin-Ortodoxă LOGOS Arad

Categorii

Măriţi imaginea

Catehismul ortodox

Nou

10,00 RON

Add to wishlist

Tabel date

Format 11 x 18 cm
Nr. pagini 224

Prezentare

   Catehismul ortodox al Sfântului Mitropolit Filaret al Moscovei (1782-1867) este considerat cea mai clară expunere a credinței ortodoxe din ultimii 200 de ani. Mărturie în acest sens sunt cele peste 120 de ediții pe care le-a cunoscut în limba rusă din 1823 încoace, la care se adaugă numeroase alte ediții în diverse limbi. 
   Sfântul Ierarh Filaret (Drozdov) a fost cea mai impunătoare personalitate a teologiei ruse din secolul al XIX-lea. Într-o scrisoare adresată Sinodului rus de către Patriarhul de Constantinopol, în 1867, Mitropolitul Filaret este numit „un stâlp, o lumină și un dascăl al întregii ortodoxii”. Rector al Academiei Teologice din Sankt-Petersburg, profesor de greacă și ebraică, el a fost implicat în traducerea și răspândirea Bibliei în limba rusă – până la acea dată aceasta circulând numai în limba slavonă. Strălucită încununare a acestor eforturi misionare, Catehismul Sfântului Filaret a reprezentat și reprezintă în continuare pentru milioane de ortodocși din toată lumea o temelie sigură pentru cunoașterea adevărurilor mântuitoare ale credinței. 

Cuprins 
Noţiuni introductive 
Despre Descoperirea dumnezeiască 
Despre Sfânta Tradiţie şi despre Sfânta Scriptură 
Despre Sfânta Scriptură 
Alcătuirea Catehismului 
Catehismul creştinesc 
Partea întâi. Despre credinţă 
Partea a doua. Despre nădejde 
Partea a treia. Despre dragoste 
Încheiere. Întrebuinţarea învăţăturii despre credinţă şi evlavie 


DESPRE DRAGOSTE 

Despre unirea dintre credinţă şi dragoste 

Care trebuie să fie lucrarea şi rodul adevăratei credinţe în Hristos? 
Dragostea şi, în legătură cu ea, faptele bune. 
„Căci în Hristos Iisus”, spune Sfântul Apostol Pavel, „nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). 
Nu-i de ajuns pentru creştini numai credinţa, fără dragoste şi fapte bune? 
Nu este e de ajuns. Deoarece credinţa fără dragoste şi fapte bune este nelucrătoare şi moartă şi, de aceea, nu ne poate conduce la viaţa veşnică: „...cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14). „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? ...Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov 2, 14, 26). 
Nu se poate, pe de altă parte, să ne mântuie dragostea şi faptele bune, fără credinţă? 
Nu se poate ca omul, neavând credinţă în Dumnezeu, să-L iubească pe El cu adevărat. De aceea, omul vătămat de păcat nu poate să facă cu adevărat fapte bune, dacă nu primeşte prin credinţa în Iisus Hristos, puterea cea duhovnicească sau harul lui Dumnezeu: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). „Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, căci scris este: «blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă» (Galateni 3, 10). „Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă” (Galateni 5, 5). „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2, 8, 9). 
Ce trebuie crezut despre acea dragoste care nu este însoţită de fapte bune? 
Acea dragoste nu este adevărată. Deoarece adevărata dragoste arată, fireşte, faptele sale bune. 
Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14, 21, 23). 
Sfântul Apostol Ioan scrie: „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui” . (I Ioan 5, 3) „Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (I Ioan 3, 18). 

Despre Legea lui Dumnezeu şi despre porunci 
Care este modul de a recunoaşte şi deosebi faptele bune de cele rele? 
Legea lăuntrică a lui Dumnezeu ori conştiinţa mărturisitoare şi legea exterioară a lui Dumnezeu ori poruncile lui Dumnezeu. 
Sfânta Scriptură vorbeşte despre legea lăuntrică? 
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre neamuri: „Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără” (Romani 2, 15). 
Dacă oamenii au legea lăuntrică, atunci de ce li s-a mai dat şi legea exterioară? 
Li s-a dat lor pentru că oamenii, neascultând de legea lăuntrică şi ducând o viaţă trupească şi păcătoasă, au înăbuşit în ei înşişi glasul legii duhovniceşti. De aceea a şi fost nevoie să le-o aducă lor aminte printr-un mijloc din afară, cu ajutorul poruncilor: „Deci ce este Legea? Ea a fost adaugată pentru călcările de lege...” (Galateni 3, 19). 
Când şi în ce chip le-a dat Dumnezeu oamenilor legea din afară? 
Când a avut loc minunata ieşire din robia Egiptului a poporului evreu, ce se trăgea din Avraam. Atunci, pe drumul către pământul făgăduinţei, în pustie, pe muntele Sinai, Dumnezeu Şi-a arătat prezenţa Sa în foc şi în nor şi a dat legea prin Moise, căpetenia israelitenilor. 
Care sunt cele mai principale şi mai generale porunci ale acestei legi? 
Următoarele zece, care au fost scrise pe două table ori table de piatră: 
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău... Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! 
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti... 
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert... 
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar în ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău... 
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ... 
6. Să nu ucizi! 
7. Să nu fii desfrânat! 
8. Să nu furi! 
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! 
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău! (Ieşire 20, 2-17). 
Dacă aceste porunci au fost date poporului evreu, atunci trebuie să ne conducem şi noi după ele? 
Trebuie. Pentru că, în fond, ele sunt aceeaşi lege care, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, este scrisă în inimile tuturor oamenilor; de aceea toţi trebuie să se conducă după ea. 
Iisus Hristos ne-a învăţat să păzim aceste zece porunci? 
El a poruncit să ţinem poruncile pentru a moşteni viaţa veşnică şi ne-a învăţat să le cunoaştem şi să le împlinim în chip desăvârşit, mai bine decât erau înţelese până la venirea Lui (Matei 19, 17 şi cap. 5). 

Despre împărţirea poruncilor în două table 
Ce semnifică faptul că cele zece porunci au fost împărţite în două table? 
Aceasta înseamnă că ele cuprind două chipuri ale dragostei, adică dragostea către Dumnezeu şi dragostea către aproapele, şi de aceea sunt ordonate în două feluri de datorii. 
Nu a vorbit despre aceasta şi Mântuitorul Iisus Hristos? 
La întrebarea: „Care poruncă este mai mare în Lege?”, El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi prorocii” (Matei 22, 36-40). 
Toţi oamenii sunt aproapele nostru? 
Toţi, pentru că toţi sunt zidirea Dumnezeului Celui Unul şi născuţi dintr-un singur Om. Dar cei ce sunt înrudiţi prin credinţă cu noi, sunt cu atât mai mult aproapele nostru, ca fii ai Tatălui Ceresc, după credinţa cea în Iisus Hristos. 
Şi pentru ce nu s-a dat şi poruncă să ne iubim pe noi înşine? 
Pentru că şi fără poruncă, în mod firesc, „...nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte...” (Efeseni 5, 29). 
Care trebuie să fie rânduiala în dragostea către Dumnezeu, către aproapele şi către sine însuşi? 
A se iubi pe sine însuşi trebuie numai pentru Dumnezeu şi, în parte, pentru aproapele; a iubi pe aproapele trebuie pentru Dumnezeu; a iubi pe Dumnezeu trebuie pentru El Însuşi şi mai mult decât orice altceva. Dragostea către sine trebuie să fie adusă ca jertfă de dragoste către aproapele; iar dragostea către sine şi către aproapele trebuie aduse ca jertfa pentru dragostea către Dumnezeu: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37). 
Dacă toată legea este cuprinsă în două porunci, pentru ce anume a fost împărţită în zece părţi? 
Ca să se arate limpede datoriile noastre către Dumnezeu şi către aproapele. 
În care porunci sunt ordonate datoriile către Dumnezeu? 
În primele patru. 
Care sunt aceste datorii? 
În prima, ni se porunceşte să cunoaştem şi să cinstim pe adevăratul Dumnezeu. 
În a doua, să fugim de cinstirea dumnezeilor mincinoşi. 
În a treia, să nu călcăm nici cu cel mai mic cuvânt cinstea lui Dumnezeu. 
În a patra, să ţinem rânduiala timpurilor şi faptelor de cinstire către Dumnezeu. 
În care porunci sunt cuprinse datoriile către aproapele? 
În următoarele şase. 
Care sunt aceste datorii? 
În a cincea poruncă ni se cere dragostea şi cinstirea aproapelui, îndeosebi a celor mai apropiaţi, începând cu părinţii. 
În a şasea poruncă, să nu vătămăm viaţa aproapelui. 
În a şaptea poruncă, să nu vătămăm cinstea aproapelui. 
În a opta, să nu vătămăm averea lui. 
În a noua poruncă, să nu-l vătămăm cu cuvântul. 
În a zecea poruncă, să nu dorim să-l vătămăm. 
Nu sunt cuprinse în aceste zece porunci şi datoriile către sine însuşi? 
Acestea se cuprind în poruncile despre datoriile către aproapele, căci a iubi pe aproapele înseamnă a-l iubi ca pe noi înşine. 

Path: > > Catehismul ortodox